Coronavirus: Experti chinezi si mai multe tone de ajutoare au ajuns la Roma

Noua experti chinezi in coronavirus si mai multe tone de ajutoare sanitare au sosit joi seara la Roma la bordul unui avion special pentru a veni in sprijinul Italiei, tara europeana cea mai afectata de epidemie, transmite AFP, citand surse aeroportuare, informeaza AGERPRES.

China, de unde a pornit pandemia la sfarsitul lui 2019 si unde numarul cazurilor a scazut semnificativ, a inceput sa trimita specialisti si material in mai multe state.

Specialistii chinezi, purtand masti, au fost intampinati pe aeroportul Fiumicino din Roma de reprezentanti ai Ministerului Sanatatii.

La bordul avionului se aflau ‘ventilatoare, material respirator, electrocardiografe, zeci de mii de masti si alte materiale sanitare’, a declarat presedintele Crucii Rosii italiene, Francesco Rocca.

Marti, intr-o discutie telefonica, ministrul chinez de externe, Wang Yi, i-a dat asigurari omologului sau italian Luigi Di Maio in ce priveste sprijinul Beijingului in lupta impotriva coronavirusului. ‘Poporul chinez nu va uita niciodata sprijinul pretios adus de Italia atunci cand China traversa momentele cele mai dificile in lupta impotriva virusului’, a declarat el.

Italia, prima tara europeana care a intrerupt legaturile aeriene cu China in varful epidemiei de pe teritoriul acesteia, este si cea care s-a aratat cea mai deschisa la proiectul ‘Noului drum al matasii’.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu