Corul Bărbătesc din Finteușu Mare a primit de la Klaus Iohannis Ordinul „Meritul Cultural” cu grad de „Cavaler”

Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Ordinul „Meritul Cultural” cu grad de „Cavaler” Corului Bărbătesc din Finteușu Mare.

Ordinul a fost înmânat duminică de către președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.

”Am avut onoarea de a înmâna astăzi Ordinul „Meritul Cultural” cu grad de „Cavaler” Corului Bărbătesc din Finteușu Mare, ordin conferit de președintele României, Klaus Iohannis, în semn de apreciere a dăruirii și pasiunii cu care a promovat arta corală.

Corul Bărbătesc din Finteușu Mare este cel mai longeviv grup vocal din România și singurul care a avut continuitate.
Înființat odată cu Marea Unire din 1 Decembrie 1918, Corul Bărbătesc se identifică și în zilele noastre cu patriotismul românesc în formă pură, iar cei care au ocazia să-l asculte se pot bucura de aceeași emoție patriotică transmisă la prima apariție din 1 Decembrie 1918.

Corul Bărbătesc din Finteușu Mare este un adevărat ambasador al cântecului popular românesc, iar pentru acest lucru merită toată aprecierea și respectul nostru.

Felicitări tuturor membrilor Corului Bărbătesc din Finteușu Mare pentru perseverența și dărurirea cu care transmit valorile culturale generațiilor tinere! Mult succes în activitea artistică!”, a spus Ionel Bogdan.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu