COVID ÎN ȘCOLI – Sute de elevi sunt infectați în școlile din Maramureș

Conform raportărilor centralizate, la finalul săptămânii trecute, un număr de 54 de unități de învățământ (cu personalitate juridică sau structuri) și 2.025 de clase/grupe funcționau în sistem online. La finele săptămânii trecute, aveam 19.064 de elevi/preșcolari depistați pozitivi Covid-19, respectiv 4.703 persoane angajate în sistemul de învățământ preuniversitar – pozitive Covid-19.

Potrivit datelor oficiale oferite de către Ministerul Educației, în urma administrării testelor antigen pe bază de salivă în unitățile de învățământ, în săptămâna 7-11 februarie 2022 au fost raportate 4.167 teste de salivă pozitive, din care 2.555 (61,31%) au fost confirmate RT-PCR, 971 (23,3%) au fost infirmate RT-PCR, iar pentru 641 (15,38%) de teste nu exista răspuns la data raportării.

În Maramureș datele oficiale arată că la finele săptămânii trecute aveam 258 de elevi/preșcolari infectați COVID-19. Personal infectat cu coronavirus – 83, respectiv nouă clase cu activitate suspendată. Maramureșul nu figurează cu unități școlare care să funcționeze în sistem online. La nivel național numărul acestora e de 54, cele mai multe fiind în județul Timiș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu