CRIMĂ DE PAȘTE – Doi bărbați s-au luat la bătaie din cauza unor neînțelegeri

 

În data de 24 aprilie a.c., în jurul orelor 08.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean Satu Mare au fost sesizați de către o persoană din comuna Călinești-Oaș, localitatea Lechința, despre faptul că, în cursul serii de 23 aprilie, în locuința din vecinătatea sa, a avut loc un conflict spontan între doi bărbați, în urma căruia unul dintre aceștia ar fi decedat.

Potrivit informațiilor furnizate de către Poliția Satu Mare, ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă: „Astfel, în seara zilei de 23 aprilie a.c., un bărbat de 59 de ani, din localitatea Lechința, pe fondul unei altercații, i-a provocat victimei leziuni în urma cărora a survenit decesul acesteia. În urma producerii evenimentului, bărbatul de 59 de ani a fost reținut și se află în custodia organelor de poliție.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor, cercetările fiind preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Satu Mare”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu