Cristian Niculescu Țâgârlaș vrea pedepsirea celor care distrug cu motoare zonele montane (VIDEO)

Senatorul liberal Cristian Niculescu Țâgârlaș va demara modificarea legii muntelui, astfel încât să existe amenzi mult mai mari, dar și alte sancțiuni pentru cei care distrug cu motoare de diverse tipuri zonele montane și cele protejate.

Una dintre măsuri ar fi chiar reținerea sau confiscarea autovehiculelor cu care diferite persoane intră în zonele amintite, distrugându-le.

”Vreau să spun ca am avut discuții atât cu toate instituțiile care sunt implicate în modul de stabilire a măsurilor atât active, cât și a unor inițiative legislative pe care le au dumnealor în patrimoniu, astfel încât să dispunem o modificare efectivă a legii muntelui și aplicarea ei la nivel național, echilibrat, dar cu suficientă coerciție astfel încât derapajele în această zonă să nu se mai întâmple.

Mă refer la faptul că foarte multe persoane, folosind autovehicule sau chiar vehicule intră în zone montane sau zone protejate, aducând deservicii grave acestor zone, distrugând plante și încălcând dispozițiile legale care interzic persoanelor neautorizate să facă acest periplu de plăcere, zic ei, în zone de acest gen.

Eu vreau ca Maramureșul și România să învețe să-și respecte aceste zone extraordinar de frumoase, iar persoanele care încalcă dispozițiile legale să suporte consecințe cât mai dure atât din punct de vedere pecuniar – mă refer la maximizarea amenzilor -, dar și măsuri complementare, aplicabile, contravenționale respectiv confiscarea mijlocului de transport sau reținerea talonului”, a spus Cristian Niculescu Țâgârlaș, într-o conferință de presă.

Mai multe în video de mai jos.

Vlad HERMAN

Video: COTOS Robert

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu