Cu straița în târg: Patriotul local Gabriel Zetea a descoperit mersul la piață. Era și cazul

Constatăm de ceva vreme un apetit tot mai mare al deputatului Gabriel Zetea pentru mersul la piață, acesta încurajându-ne și pe noi, kauflandiștii de serviciu, să facem la fel. Să sprijinim producătorii locali, pentru că, nu-i așa, pandemia i-a afectat și pe ei. În plus, vom mânca mai sănătos, ceapă verde și ridichi de Coltău, în locul polonizatelor legume de la hypermarket.

Sigur, îndemnul ar fi unul lăudabil, în spiritul social-democrat, aplecat către sprijinirea inițiativei private, după cum putem constata, dacă nu ar fi mai politizat decât campania de vaccinare pe care tânărul deputat o detestă. Căci cum altfel am putea traduce acest năprasnic acces de patriotism local decât fiind convinși că Zetea are ori deficit de lecitină, ori trebuie să împrumute ochelarii lui Denis Covaci pentru a vedea corect realitatea? Oare atât de tare să îl fi afectat faptul că a pierdut guvernarea locală încât să fi uitat că a condus județul timp de peste patru ani? Mai mult, alături de prefect, a coordonat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, luni la rând. Iată că a fost nevoie să treacă un an de la debutul pandemiei pentru ca Zetea să ia straița pe umăr și să meargă în târg însoțit de, cum altfel, o trupă de puști cărora Simi Marcovici le face semn să stea cuminți la poză, că e de Facebook.

Dar până acum ce a făcut? A cumpărat, înțelegem, de la supermagazinele pline de produse de import, cu toate e-urile, coloranții și aditivii imaginabili, sprijinind investitorii străini, iar acum, revelat la bostan (are și statul la băi în Parlament efectele sale pozitive), s-a decis să mănânce sănătos și să cumpere doar de la babele din piață, în aer liber, fără frică de covid.

Convinși fiind că apelul deputatului Zetea va duce la invadarea piețelor și târgurilor locale, iar vânzătorii la tarabă își vor spori inimaginabil încasările, îi urăm succes în temerarul demers de a reporni Maramureșul, deși ne-am fi așteptat să fi făcut asta în timpul mandatelor de vicepreședinte și președinte al Consiliului Județean și nu să îl lase pe chituci, pentru a veni acum să ne spună că trebuie repornit. Oare din vina cui nu funcționează?

Ciprian DRAGOȘ

Notă: Fotografia cu Gabriel Zetea și steagurile ce îl încornorează este autentică, fiind preluată de pe contul său de Facebook.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu