DE LUNI – Moiseienii pot depune cereri pentru ajutorul de încălzire

Primăria Moisei a anunțat că începând cu data de 17.10.2022 se vor putea depune cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, la compartimentul Asistență Socială. Programul de preluare a cererilor va fi de Luni pană Joi, între orele 08:00 -14:00.
Printre documentele necesare va fi nevoie de o adeverință de venit eliberată de către ANAF Vișeu de Sus pentru membrii familiei care au împlinit 18 ani și nu realizează venituri sau nu sunt elevi sau studenți la frecvență de zi. Alte acte necesare sunt talonul mașinii, ultima factură electrică aparținand titularului și dovada plății acesteia, adeverință privind efectivul de animale sau o declarație pe propria răspundere.
Bunuri care duc la respingerea dosarului pentru primirea acestui ajutor sunt, printre altele, utilaje agricole (tractor, combină autopropulsată), utilaje de prelucrat lemnul (gater sau alte utilaje acționate hidraulic, mecanic sau electric), două sau mai multe autoturisme și/sau motociclete cu vechime mai mare de 10 ani, suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1000 de euro pentru persoana singură, respectiv 2500 de euro pentru familie.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu