DECIZIE – Fostul șef de la Permise Maramureș, Viorel Donciu, a scăpat de controlul judiciar

După mai multe încercări, de data aceata i-a ieșit. Prin încheierea penală nr. 198/07.09.2022 instanța maramureșeană a dispus admiterea cererii formulate de inculpatul DONCIU VIOREL ANDREI şi, în consecinţă, a revocat măsura controlului judiciar dispusă faţă de acesta prin încheierea penală nr. 179/CP/26.08.2021 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureş.

Aceeași instanță de judecată constata la finalul lunii mai a acestui an, din oficiu, „legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul DONCIU VIOREL ANDREI, măsură pe care o menţine pentru următoarele 60 de zile. Respinge cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpat, prin apărător. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 mai 2022”.

Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare. Și tot ieri, 7 septembrie, instanța din Maramureș a hotărat, prin încheierea penală nr. 199/07.09.2022, că, „în temeiul art. 250 indice 2 Cod procedură penală, menţine măsura asigurătorie dispusă prin ordonanţa din data de 9 aprilie 2021, dată în dosarul nr. 126/P/2020 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, asupra sumei de 1.875 euro identificată cu ocazia percheziţiei domiciliare la inculpatul DONCIU VIOREL ANDREI. Respinge cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurător formulată de inculpat, prin avocat. Conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”.

Alături de Donciu, în acest dosar de corupție mai apar Filip Adrian Nicolae (un personaj controversat din zona Vișeu despre care ziarmm.ro a mai scris și anii trecuți) și Velea Vasile Ionuț, ambii avand calitatea de inculpați.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu