DIN BANI EUROPENI – Fostul Palat Episcopal din Sighet va fi inaugurat în 10 iulie

Fostul Palat Episcopal din Sighetu Marmației va fi inaugurat în luna iulie a acestui an. Timp de trei ani de zile, acolo au fost făcute lucrări serioase de modernizare, finanțarea fiind una europeană. S-au cheltuit pentru modernizarea acestei clădiri undeva la 4 milioane de euro. Printre lucrurile inedite legate de acest proces de reabilitare este și faptul că în sala Mare a clădirii a fost descoperită ascunsă o pictură care acum a fost restaurată.

„16.538.718,99 lei fără TVA este valoarea contractului de execuție lucrări de reabilitare. Co-finanțarea din partea Episcopiei este de 1.220.000 lei, reprezentand 2% din valoarea eligibilă cât și cheltuielile neeligibile. Este proiect european, deci nici vorbă de deturnare de fonduri. Și așa Episcopia are de pus bani, că s-au scumpit toate foarte mult. ADR verifică banii și e greu să furi bani europeni. În 10 iulie se va face inaugurarea. Facem ceva fain acolo, este al doilea imobil după Palatul Patriarhiei.

A fost un palat aproape în paragină și în 2016 am scris acest proiect pentru a-l reabilita. S-a restaurat pictura descoperită în sala mare. Pe aceeași axă de finanțare se putea face și Castelul Pocol. Pictura a fost acoperită cu straturi de vopsea, iar noi am dat jos vopseaua pentru a restaura pictura inițială din palat. S-a făcut proiect de restaurare a picturii care a fost aprobat de comisia specială din Ministerul Culturii. Are accesibilități pentru persoanele cu dizabilități prin lift montat pe casa scării”, spune Bogdan Gavra, cel care s-a ocupat de acest proiect.

Palatul Cultural din Sighetu Marmaţiei a intrat în reabilitare totală, pe fonduri europene, în 29 septembrie 2018. Denumirea proiectului este „Conservarea, reabilitarea şi punerea în valoare a Palatului Cultural Sighetu Marmaţiei, cu destinaţia Centrul Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul”.

FOTO episcopiammsm.ro

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu