DIN FEBRUARIE – Beneficii pentru românii cu trei doze de vaccin COVID

România a înregistrat ieri un record de infectări în 24 de ore, iar șansele ca acest record să fie bătut sunt foarte mari. O spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a ținut să arate că în perioada următoare se va pune accent mai mare pe testare. Tot Rafila a vorbit de faptul că românii care au trei doze de vaccin COVID făcute cel mai probabil nu vor mai fi caratinați sau testați dacă circulă în Uniunea Europeană.

„Creșterea va continua săptămâna viitoare. Am avut câteva zile când s-a testat mai puțin. Avem o situație a focarelor din spitale. Nu sunt situații alarmante, o să căutăm soluții pentru ca să înceapă testarea personalului când intră în spital. Vom renunța la certificatul internațional când va exista o decizie la nivelul Uniunii Europene. Deocamdată avem o decizie a Comisiei Europene pe care trebuie să o aplicăm. Deci cetățenii din Uniunea Europeană care trebuie să aibă un certificat de vaccinare cu trei doze, cum că au încheiat schema de vaccinare. Vestea bună este că toți acești cetățeni ai Uniunii Europene care posedă un astfel de certificat probabil că vor fi scutiți la nivelul UE atât de carantină, cât și de testare.

Noi o să-l punem în aplicare cât de repede putem, data limită este luna februarie. De la începutul lunii februarie trebuie să avem pentru circulația internațională un certificat cu trei doze, sau două, după caz. Asta nu înseamnă că vom folosi aceste lucruri și în interiorul țării. Eu sper să nu ajungem la cele 70.000 de cazuri pe zi. Legat de folosirea certificatului cu trei doze în interiorul țării, sunt mai multe lucruri de luat în calcul aici, dar dacă va fi luată o decizie o vom anunța public”, a spus Alexandru Rafila în cadrul unei conferințe de presă.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu