DIN IUNIE – Amenzi de speriat dacă ești prins la vamă cu bani mai mulți decât ar trebui

Maramureșenii care nu declară la frontieră sumele de peste 10.000 de euro pe care le au asupra lor  riscă de luna viitoare să primească amenzi usturătoare. Este vorba despre un proiect de hotărâre inițiat de către Ministerul Finanțelor pus în dezbatere publică zilele trecute. Potrivit acestui proiect, cei care își asumă riscul de a trece vama cu mai mult de 10.000 euro și sunt prinși riscă amenzi care pot ajunge până la 50.000 de lei. Aceste amenzi ar urma să fie valabile din 3 iunie 2021.

Din documentul citat aflăm că „modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României este determinată de abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1889/2005 și de aplicarea de la data de 3 iunie 2021 a Regulamentului (UE) 2018/1672 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1889/2005. Referitor la sancțiunea aplicabilă, potrivit proiectului de hotărâre a Guvernului constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 3.000 la 50.000 lei neîndeplinirea obligaţiei de declarare a numerarului însoţit prevăzute la art. 3 din Regulamentul (UE) 2018/1672 al Parlamentului European și al Consiliului, sau a obligaţiei de informare cu privire la numerarul neînsoţit prevăzute la art. 4 din același regulament”.

„La stabilirea limitelor amenzii de la 3.000 la 50.000 lei s-au avut în vedere prevederile art. 8 alin. (2) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului limita maximă fiind de 50.000 lei.
sancțiunea contravențională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă. Deoarece în proiect se stabilește o diferență importantă între minimul și maximul amenzii contravenționale (amenda prevăzută fiind de la 3.000 la 50.000 lei), autoritatea vamală are posibilitatea de a individualiza sancțiunea aplicată, impunând o amendă spre minim când pericolul social al faptei este mai scăzut și, respectiv, o amendă spre maxim atunci când pericolul social al faptei este crescut”, se mai precizează în proiectul amintit.

 

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu