DISTRACȚIE – Ofițerul patruped TEBA în tabără la Cavnic

E perioada vacanței, taberele sunt în toi, iar polițiștii sunt alături de copii cu măsuri preventive pentru siguranța lor. Zilele trecute, polițiștii de prevenire și cei de la Grupa canină au fost în mijlocul copiilor din tabăra organizată de Centrul Cultural „Pintea Viteazul” Cavnic. Ofițerul patruped Teba a fost așteptat cu sufletul la gură de cei mici pentru a interacționa cu el și pentru a imortaliza momentul printr-o fotografie.

„Polițiștii de prevenire au stat cu copiii la o poveste ca în vacanță, vorbindu-le despre siguranța în mediul online și pe stradă, despre modalitățile prin care pot evita victimizarea în timp ce navighează pe internet și când circulă pe stradă.

Într-un cadru nonformal și nepresați de timp și lecții, copiii au fost deschiși, sinceri și au dat frâu liber întrebărilor și curiozităților lor, precum și exprimării situațiilor infracționale cu care ei au avut tangență.

La activitățile realizate de polițiști au participat peste 60 de copii de diferite vârste, de la grupa pregătitoare până la liceu. După o perioadă lungă de activități online, copiii au pus deoparte telefoanele, calculatoarele și tabletele și și-au exprimat dorința de a petrece timp și a socializa cu alți copii în tabără”, precizează IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu