DN18 – Cinci oameni și-au văzut moartea cu ochii pe Dealul Hera

Cinci oameni și-au văzut moartea cu ochii pe DN18 Dealul Hera, unde ieri, 13 mai, a avut loc un accident de circulație. Cercetările făcute la fața locului au stabilit că un bărbat de 46 de ani din Băicoi, județul Prahova care conducea o autoutilitară având direcția de deplasare Borșa – Sighetu Marmației, intr-o curbă periculoasă a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus.

„În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului autoturismului, un bărbat de 39 de ani din Marghita, județul Bihor și a altor patru persoane, pasagere în autoturism.

Este vorba despre două femei în vârstă de 42 și 45 de ani, un bărbat de 46 de ani și o fetiță de 6 ani,toți din județul Bihor. Toate persoanele au rămas sub supraveghere medicală la Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Testarea cu aparatul etilotest a relevat că cei doi conducători auto nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii continuă cercetările urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, precizează polițiștii maramureșeni.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu