Doar din două contracte, în Mireșu Mare intră peste 14 milioane de lei

Doar din două contracte, în Mireșu Mare intră peste 14 milioane de lei. Proiectul prin care se vor moderniza străzi din satele Mireșu Mare, Dănești, Lucăcești, Iadăra, Remeți și Tulghieș are o valoare de aproape 10.000.000 de lei.

”Recent am semnat contractul de execuție pentru drumurile din comună, astfel că în acest an vom scoate Mireșu Mare din praf, așa cum m-am angajat că voi face” – a anunțat primarul comunei, ing. Ioan Mătieș.

”Modernizarea străzilor de interes local din comuna Mireșu Mare” este un proiect care a parcurs toate etapele preliminare: de la aprobarea includerii în Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, la semnarea finanțării, de la scoaterea la licitație, la atribuirea contractului de lucrări.

”Am semnat și primul contract de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 4.550.000 lei. E vorba de realizarea unui ”Centru de colectare selectivă a deșeurilor prin aport voluntar”, care va permite colectarea separată a deşeurilor ce nu pot fi colectate din pubelele individuale.

Dar avem și proiecte la care lucrăm efectiv, cum e realizarea primului loc de joacă pentru copiii din comună și care va avea dotări precum cele de la oraș. Și continuăm măsurătorile cadastrale în satele comunei” – a făcut primarul Ioan Mătieș un scurt rezumat al ultimei săptămâni din Mireșu Mare.

ZiarMM

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu