Două orașe din România, incluse într-un top mondial privind zonele în care se trăiește cel mai sănătos

Două orașe din România au fost incluse într-un clasament care prezintă 20 de orașe la nivel mondial în care se poate trăi cel mai sănătos în 2021. Topul a fost realizat de o companie britanică de brokeraj și consultanţă DOT Zinc, iar cele două sunt Timișoara și Cluj-Napoca.

Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în top 20 orașe în care se trăiește cel mai sănătos pe pozițiilor 15 și 16, obținând scoruri totale de 1932, respectiv 1925 de puncte. Abia după cele două orașe românești se situează Helsinki, Copenhaga, Munchen, Praga și Oslo.

Potrivit Mediafax, specialiştii companiei au analizat o multitudine de factori, printre care rata obezităţii, durata de viaţă, criminalitatea, poluarea, serviciile medicale, costul unui kilogram de mere, siguranţa cetăţeanului, precum şi numărul de ore de expunere la soare într-un an. Fiecăruia dintre aceste aspecte i-a fost atribuit un scor în baza metodologiei autorilor, care a condus către un scor total.

În topul de la începutul anului 2021, pe locul întâi se situează oraşul Valencia din Spania, cu un punctaj total de 2318 puncte. Valencia a fost nominalizat drept principalul oraş în care se poate trăi sănătos, iar autorii topului notează că este vorba despre un cumul de factori.

„Oraşul are o climă ideală. Nu este nici prea cald, nici prea frig şi este împânzit de zone verzi care îmbunătăţesc calitatea aerului. De asemenea, oamenii din Valencia se bucură de multe ore de expunere la soare pe an, ceea ce contribuie la starea de sănătate”, notează Salman Haqqi, specialist în cadrul DOT Zinc, potrivit sursei citate.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu