FOTO- Maramureșul, sufocat de nămeți

Maramureșul are parte în aceste zile de o iarnă cu omăt din belșug. Dacă ne-am bucurat cu toții la început, acum omătul începe să devină o problemă, mai ales în orașe, unde nu mai ai loc unde să scapi de zăpadă. Zi de zi se eliberează spațiile din fața garajelor, dar ninsorile revin și avem un nou strat de zăpadă. O astfel de situație avem în Baia Mare, dar nu numai. Și la Vișeu oamenii nu mai știu ce să facă cu atâta zăpadă.

Rămâne de văzut cum se va circula mâine dimineață în Baia Mare, când toată lumea pleacă la serviciu, copiii la grădiniță și vor fi mașini peste tot. În pasurile montane zăpadă este din belșug, se circulă greu, este o adevărată aventură să treci Pasul Gutâi. Și mai aventuros este să treci Pasul Prislop, unde ninsoarea nu de puține ori este viscolită. Drumarii nu întotdeauna își fac treaba așa cum trebuie, astfel că să fii șofer în această perioadă este destul de periculos.

„Văzând că ninsoarea continuă să cadă din abundență, iar cererile – justificate, de altfel – ale locatarilor apartamentelor din oraș continuă să apară, am stabilit un „program” orientativ de deszăpezire a curților blocurilor, care sunt sufocate de nămeți.
Pentru a putea face acest lucru, vă solicităm respectuos să eliberați pe cât posibil parcările, aleile, zonele pietonale, orice cale de acces, permițând astfel utilajelor de deszăpezire să își facă treaba. Maine, 31.01.2022, de la ora 08:00, vom începe cu parcările blocurilor T4, respectiv T5, continuând apoi cu T1, T2 și T3”, anunță Primăria Vișeu de Sus.

Și la Borșa autoritățile locale se luptă că nămeții, încercându-se lărgirea străzilor acolo unde se poate, asta pentru a avea o circulație cât mai apropiată de normal.

FOTO Primaria Viseu de Sus/facebook

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu