Handbal feminin – Liga Florilor: Minaur castiga pe terenul echipei Rapid Bucuresti

Echipa feminina de handbal a CS Minaur Baia Mare se afla in cel mai bun moment din scurta sa existenta. In cele sapte partide disputate in acest an, echipa lui Costica Buceschi a castigat de patru ori, a terminat de doua ori la egalitate (deplasari la Cisnadie si CSM Bucuresti) si a pierdut o singura data (deplasarea de la Slatina). Punctele acumulate mentin echipa noastra pe locul al treilea si avem sperante ca la finalul sezonului vom avea si o pozitie de cupa europeana.

Sambata dimineata, Minaur s-a impus cu 27-20 in deplasare de la Rapid, dupa un meci pe care la controlat de la inceput la sfarsit, apararea fiind din nou compartimentul care a rezolvat problemele. Din nou am vazut o aparare agresiva, dar nu dura (dovada ca am primit o singura eliminare tot meciul), completata de interventiile portarului Cristina Enache, care a avut o evolutie foarte buna. Diferenta de scor putea fi si mai mare, insa am ratat cam multe contraatacuri si situatii clare de gol. Pana la urma, conteaza mai putin, punctele fiind cele importante.

Minaur a inceput jocul mai bine, a condus 2-0, apoi gazdele au egalat si echilibrul s-a mentinut pana la 6-6 (12). Am marcat apoi de doua ori consecutiv si am incercat sa marim diferenta de scor pana la pauza: 8-11 (17), 11-14 (25). Nu mai inscriem deloc pana la finalul primei parti, nici Rapid nu o face timp de patru minute si ceva, dar reuseste doua goluri in ultimele 10 secunde, unul din poarta in poarta, prin Boljevic.

Partea a doua este una excelenta pentru Minaur, care se apara excelent. Rapid inscrie doar trei goluri in 20 de minute, in timp ce diferenta a crescut in favoarea echipei Minaur la 7-8 goluri. Burlachenko a marcat de fiecare data cat a fost angajata, Popa a dat niste pase superbe si a fost si finalizatoare, iar Enache a prins cam tot ce se putea. Ba am avut chiar si noua goluri in min. 53: 16-25. Intra toata lumea in teren in ultimele minute si multe lucruri nu se mai schimba. O victorie meritata, care ne da sperante si care va aduce, cu certitudine, multi oameni in tribune la meciul de miercuri, in care Minaur intalneste pe Gloria Bistrita. Dupa, urmeaza o pauza de o luna, pentru actiunile loturilor reprezentative.

RAPID BUCURESTI – CS MINAUR BAIA MARE: 20-27 (13-14)

Sala “Rapid” din Bucuresti; cca 1.000 spectatori

Arbitri: Diana Florescu (Brasov) – Ana Maria Stoia (Bucuresti). Obs. Gheorghe Nasturel (Resita)

Aruncari de la 7m: 5-2 (transformate 4-2; a ratat Buca). Minure de eliminare: 4-2

Rapid: Andreea Arghir (2 interventii), Diana Diaconu (7 interventii) – Ana Maria Chirigiu 0/1, Marina Ilie 0/3, Raluca Dascalete, Oana Buca 2/4, Elena Livrinikj 3/7, Daniela Todor 7/10 (4 din 7m), Gabriela Preda, Alexandra Trifan 1/3, Laura Popa 3/6, Jasna Boljevic 2/4, Stefania Lazar 1/3, Maria Gherghiceanu, Georgiana Bazon 1/1, Anamaria Dumitrascu 0/2. Antrenori: Carmen Amariei si Constantin Francu

Minaur: Ana Maria Mazareanu (2 interventii), Cristina Enache (10 interventii, a aparat si un 7m) – Yaroslava Burlachenko 6/7, Sylwia Lisewska 5/9 (2 din 7m), Marija Shteriova 4/7, Andreea Popa 3/3, Oana Cirstea 3/4, Helena Rysankova 3/5, Sonia Seraficeanu 3/9, Larisa Tamas, Petruta Argyelan 0/1, Roxana Szolosi, Anca Polocoser, Camelia Hotea, Madalina Conache, Oana Bondar. Antrenori: Costica Buceschi, Magda Kovacs si Claudia Cetateanu

ETAPA 18
Gloria Bistrita – SCM Gloria Buzau: 28-29
Rapid Bucuresti – CS Minaur Baia Mare: 20-27
CSU Cluj Napoca – HC Dunarea Braila: 25-33
SCM Craiova – AHCM Slobozia (sambata, 18.00). Arbitri: A. Constantin (Bucuresti) – L. Gal (Harghita)
Magura Cisnadie – CSM Slatina (sambata, 18.00). Arbitri: M. Pirvu (Bucuresti) – M. Potirniche (Buzau)
CSM Bucuresti – SCM Ramnicu Valcea (miercuri, 11 martie, 18.30, TVR 1)
HC Zalau sta

Clasament

CSM Bucuresti – 40p (444-364) – 16
Ramnicu Valcea – 40p (439-360) – 16
Minaur Baia Mare – 33p (443-396) – 17
Gloria Buzau – 32p (441-419) – 17
Dunarea Braila – 30p (453-427) – 17
Gloria Bistrita – 27p (407-388) – 16
CS HC Zalau – 27p (392-378) – 16
SCM Craiova – 24p (353-370) – 16
Magura Cisnadie – 21p (374-364) – 15
CSM Slatina – 16p (348-387) – 15
Rapid Bucuresti – 6p (344-424) – 16
CSU Cluj-Napoca – 6p (406-504) – 17
AHCM Slobozia – 4p (312-377) – 14

Etapa 19: Dunarea – CSM Bucuresti: 23-33. Miercuri, 4 martie: CS Minaur – Bistrita; Rm. Valcea – Craiova (18.00, TVR 1). Sambata, 7 martie: Slatina – CSU Cluj; Slobozia – Rapid; Buzau – Zalau. Cisnadie va sta.

minaur.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu