Handbal masculin: Minaur se impune in deplasare cu CSM Bacau si ramane intre primele patru

Joi seara, sala de sport din municipiul Bacau a fost gazda partidei dintre CSM Bacau si CS Minaur Baia Mare, din cadrul etapei a 18-a din Liga Zimbrilor. Am avut parte de un meci echilibrat, in care s-a pus osul cu adevarat si in care au excelat apararile si portarii celor doua grupari. Minaur s-a dus “pe Bistrita” pentru a obtine toate cele trei puncte, avand motive serioase: in primul rand, pentru a ramane intre primele patru era nevoie de un succes, pentru ca adversarele sale directe au obtinut punctele. Un al doilea motiv ar fi de fapt o revansa pe care o aveam de luat in fata bacauanilor, care ne-au scos din Cupa Romaniei, dupa o partida de pomina, incheiata cu aruncari de la 7m.

Ambele echipe au ratat mult in primele minute de joc (nu mai putin de 9 atacuri in total), iar in minutul 8 era 2-1 pentru gazde. De aici, Minaur s-a aparat senzational, iar Ionut Ciobanu a aparat excelent. Rezultatul? 11 minute in care nu am primit niciun gol, insa am marcat de opt ori consecutiv: 2-9 (19). Unul dintre goluri a fost marcat de chiar portarul Ciobanu, astfel ca in acest moment fiecare portar din echipa noastra are cate un gol marcat in acest sezon. Nu pastram diferenta de scor, iar gazdele se apropie treptat pana la pauza: 5-11 (25) si 8-11 (pauza).

In primele 10 minute din repriza secunda, CSM Bacau egaleaza la 13 si incepem sa ne temem. Soldanescu este eliminat, iar Kotrc si Botea aduc putina liniste: 13-15 (min. 42.33). Tinem in permanenta 1-2 goluri in avantaj, iar cu 6 minute inainte de final este 17-18. Cristescu si Buzle puncteaza pentru 17-20, apoi linisti de tot finalul de meci cu o evolutie care sa ne asigure cele trei puncte.

O victorie venita la fix, care confirma evolutia reusita de la Resita. Duminica viitoare vom juca acasa cu Steaua, iar acel meci va fi unul de podium. Se va juca de la 11.00 dimineata si avem certitudinea ca suporterii echipei noastre vor umple din nou sala, ca in vremurile bune. Pana atunci insa sa ne bucuram de aceasta victorie.

In play-off intra primele opt clasate. Locurile 1, 3, 5 si 7 vor juca intr-o grupa, iar 2, 4, 6 si 8 intr-o alta grupa. Important este insa si cum se intra in grupe, pentru ca locurile 1 si 2 de la finalul sezonului regulat merg cu 6 puncte, locurile 3-4 cu 4 puncte, iar locurile 5-6 cu 2 puncte. Ultimele doua merg fara puncte.

CSM Bacau – CS Minaur Baia Mare: 19-23 (8-11)

Arbitri: Bogdan Stark (Bucuresti) – Romeo Stefan (Ploiesti). Obs. I. Enache (Brasov)

Aruncari de la 7m: 4-5 (transformate: 3-5; a ratat Dragan). Minute de eliminare: 6-6

Bacau: Richard Freiwald, Viachaslau Saldatenka – Nikola Crnoglavac 6/10, Bahdan Serhel 3/4 (3 din 7m), Alexandru Tarita 2/3, Adrian Tirzioru 2/4, Robert Gal 2/4, Mihai Huta 1/2, Alexandru Bologa 1/2, Andrei Dragan 1/3, Rares Paunica 1/3, Mihai Cotinghiu, Viaceslav Sadovi, Bogdan Soldanescu, Valentin Anton 0/1. Antrenor: Adrian Petrea

CS Minaur: Ionut Ciobanu (un gol), Adrian Tenghea – Milan Kotrc 6/6 (2 din 7m), Janja Vojvodic 3/5, Alexandru Csepreghi 3/5 (3 din 7m), Andrei Buzle 3/6, Tomas Cip 2/3, Vojislav Brajovic 2/7, Albert Cristescu 1/1, Daniel Muresan 1/1, Tudor Botea 1/3, Robert Nagy, Georgel Haiduc 0/1, Teo Coric, Mihai Busecan, Daniel Bera. Antrenori: Stephane Plantin, Alexandru Sabou si Razvan Pop

Etapa 18

CSM Bucuresti – CSM Vaslui: 32-29
HC Buzau – Steaua Bucuresti: 28-29
CSM Bacau – CS Minaur Baia Mare: 19-23
CSM Resita – Potaissa Turda: 22-25
Dunarea Calarasi – Dinamo Bucuresti: 28-33
SCM Poli Timisoara – CSM Fagaras: 32-27
Dobrogea Sud Constanta – CSM Focsani: 28-14

Clasament

Dinamo Bucuresti – 43p (533-457) – 17
Potaissa Turda – 35p (463-422) – 16
Steaua Bucuresti – 35p (527-506) – 18
Minaur Baia Mare – 34p (505-481) – 18
Dobrogea Sud – 33p (479-431) – 18
CSM Bucuresti – 32p (464-440) – 17
Poli Timisoara – 27p (470-466) – 18
Dunarea Calarasi – 25p (458-436) – 17
CSM Focsani – 22p (408-429) – 17
CSM Vaslui – 21p (477-499) – 18
CSM Fagaras – 19p (468-516) – 18
CSM Bacau – 16p (466-490) – 18
CS HC Buzau – 10p (441-486) – 18
CSM Resita – 7p (419-519) – 18

Etapa 19. Duminica, 16 februarie: Dinamo – Resita (11.00). Joi, 20 februarie: Vaslui – Dobrogea. Duminica, 23 februarie: Focsani – Timisoara; Fagaras – Calarasi; Turda – Bacau; Minaur – Steaua (11.00, TVR 2). Luni, 24 februarie: CSM Bucuresti – Buzau (17.00).

Restante. Miercuri, 19 februarie: Focsani – CSMB. Joi, 20 februarie: Potaissa – Calarasi (17.00, TVR 2). Partida dintre Potaissa si Dinamo (etapa 11 din tur) nu a fost inca reprogramata.

minaur.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu