Heiuş: ANAF a încasat cu 5,5 miliarde mai mult faţă de totalul declarat net

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a încasat 148 miliarde lei în primele cinci luni din acest an, cu 5,5 miliarde mai mult faţă de totalul declarat net, a precizat fostul şef al instituţiei, Lucian Heiuş, după ce ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat încasări mai mici cu 8,9 miliarde de lei la ANAF în aceeaşi perioadă, informează AGERPRES.

„Îi atrag respectuos atenţia domnului ministru Adrian Câciu, că în declaraţia dumnealui s-a strecurat o eroare. Programul de încasări este net 156,9 miliarde lei, iar declaratul de care spune dânsul este declaratul brut 159,3 miliarde lei (din acesta se scad rambursările de TVA, pilonul 2 de pensii, fondul de tranziţie energetică, contribuţii de sănătate, etc, în total 16,7 miliarde lei) şi mai rămân net declarate 142,6 miliarde lei. ANAF a încasat 148 miliarde lei, cu 5,5 miliarde mai mult faţă de totalul declarat net”, a scris pe Facebook Lucian Heiuş.

Acesta a demisionat din funcţie luni.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu