ÎN BAIA MARE – Echipaj de Poliția Locală, amenințat cu moartea. O polițistă a fost agresată

Reclame home 1
Reclame home 1

În finalul de săptămană trecut, echipajul format din M.V.și H.M., în timpul efectuării patrulării în zona Complexului Comercial Maramureș de pe Bulevardul  Unirii, a sesizat un grup de trei persoane care tulburau ordinea și liniștea publică prin strigăte și larmă. Acestea se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

„În momentul în care polițiștii locali au încercat să liniștească persoanele, acestea au devenit agresive verbal, amenințând cu moartea echipajul și fizic agresând polițista locală din echipaj. A fost solicitat sprijin, de la echipajele din teren, după sosirea celorlalte echipaje a fost necesară folosirea forței și încătușarea acestora. Persoanele au fost transportate la sediul Poliției Locale în vederea identificării și sancționării contravenționale, una  dintre acestea fiind foarte violentă a fost predată Poliției Municipiului Baia Mare, în vederea continuării cercetărilor pentru ultraj,  urmând să fie depusă o plângere în acest sens”, anunță Poliția Locală.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

1 Comment

  1. Zeno

    Cum predati voi persoanele de la o institutie la alta? Daca tot e la voi in custodie descurcati-va sau e mai usor sa o arunci la vecinul peste gard?

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole