ÎN MARAMUREȘ- Preoții din parohii trebuie să țină legătura cu moroșenii plecați din țară

Preoții din parohiile din Maramureș trebuie să țină legătura cu maramureșenii care au plecat din țară în căutarea unui trai mai bun printre străini. Preoții trebuie să aibă grijă ca acești maramureșeni, care nu sunt deloc puțini, mai ales în zona Vișeu-Moisei-Borșa sau Valea Ruscovei, să nu uite de Dumnezeu, de Biserică și de tot ce înseamnă credință în Dumnezeu. Despre asta s-a vorbit la mijlocul acestei săptămâni la Catedrala Episcopală din Baia Mare. 

În Eparhia Maramureșului şi Sătmarului au început în această săptămână conferinţele preoţeşti sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. La prima dintre ele au participat, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, peste 280 de preoţi din Protopopiatele Baia Mare, Chioar şi Lăpuş. Au urmat apoi conferinţele cu participarea celorlalţi preoţi la Mănăstirea Bârsana şi în oraşul Negreşti Oaş.

Tema aleasă în acest an, susține Episcopia Maramureșului și Sătmarului, a fost dată de „Anul Omagial al pastoraţiei românilor din afara României” în Patriarhia Română, fiind intitulată: „Dinamica pastoral-misionară din Eparhia Maramureșului și Sătmarului determinată de fenomenul migrației. Provocări și perspective în viața bisericească„.

„Românii plecaţi în afara graniţelor sunt în număr foarte mare, de peste 5 milioane. Aşa că o preocupare foarte mare trebuie să aibă Biserica faţă de cei plecaţi, iar preoţii nu trebuie să uite că cei care au plecat din parohiile lor sunt tot fiii lor duhovniceşti şi trebuie să ţină legătura cu ei acolo unde sunt, să-i îndrume spre cea mai apropiată biserică şi spre cel mai apropiat preot, iar la întoarcere să stea de vorbă cu fiecare familie, cu fiecare persoană, ca să nu se simtă ieşiţi din comunitatea lor natală şi din comunitatea bisericească, din parohia în care au fost botezaţi, în care au fost cununaţi, în care s-au rugat şi au participat la viaţa Bisericii. Deci, este foarte important acest an în Patriarhia Română. Foarte important ca părinţii să ştie să abordeze din punct de vedere pastoral-misionar şi din punct de vedere al dinamicii migraţiei aceste subiecte”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu