În ultima săptămână: Aproape 30 de acțiuni pentru ISU Maramureș

În perioada 2 – 11 noiembrie, personalul subunităților I.S.U. Maramureș a efectuat 28 de acțiuni, din care 22 intervenții, două exerciții, două recunoașteri, o deplasare fără intervenție, iar într-un caz forțele au fost întoarse din drum, se arată într-un comunicat.

Din totalul intervențiilor, două au fost la localizarea și lichidarea incendiilor, 18 – la alte situații de urgență și câte una – la alte intervenții, respectiv asistența persoanelor. Dintre incendii, unul a izbucnit într-o gospodărie, din cauza unui coș de fum defect sau necurățat.

În perioada analizată, specialiștii Inspecției de prevenire au efectuat 26 de controale în unități de producție și depozitare, la localități, respectiv în unitățile de învățământ din județ. În aceeași perioadă, personalul Inspecției de prevenire a participat la 9 acțiuni comune, cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, respectiv ai Instituției Prefectului, pe linia respectării prevederilor Legii 55/2020, privind combaterea efectelor pandemiei de Covid- 19.

În urma neregulilor constatate pe parcursul controalelor, specialiștii Inspecției de prevenire au aplicat 173 de sancțiuni, din care 153 – avertismente și 20 amenzi, în cuantum de 31.000 de lei.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu