INEDIT – O angajată a Primăriei Târgu Lăpuș, campioană mondială la alergare montană

O angajată a Primăriei Târgu Lăpuș a devenit weekendul trecut campionaă mondială la alergare montană Masters. Competiția a avut loc în perioada 3-5 septembrie, în Telfes im Stubai (Austria), fiind vorba despre ediția cu numărul 20 a Campionatelor Mondiale de alergare montană Masters.
Nicoleta Sasu, sportivă legitimată la ACS Athletic Târgu Lăpuș, și angajată în cadrul Primăriei Orașului Târgu Lăpuș, a câștigat medalia de aur și titlul de campioană mondială la proba individuală, categoria 35 ani. ”Proba 7.5km, 750m, 2100m altitudine!
Potrivit informațiilor furnizate de către Centrul de Informare Târgu Lăpuș, „în prezența primarului Mitru Leșe, a viceprimarului, Kraus Vasile, și în aplauzele colegilor a fost realizată azi primirea campioanei, care declara: „Un vis împlinit, un rezultat muncit, cu un program de pregătire adecvat!””.

”Acest rezultat vine ca o încununare a unei munci de exact 4 ani și jumătate, depusă la antrenamente și competiții. Am urmat un program de pregătire specific, riguros, 5-6 antrenamente/săptămână, cu alergări în teren variat, program bine stabilit de către Artur Mikloș, care este mentorul, antrenorul și partenerul de viață. Un rol important îl au alimentația sănătoasă, vitaminizarea, odihna și pregătirea mentală. Alergarea montană se potrivește stilului meu de alergare: pașii mici și deși. Pe de altă parte, îmi place să transpir, să muncesc din greu, să reușesc, ne antrenăm pe astfel de trasee. Târgu Lăpuș este situat într-o zonă geografică cu multe dealuri, vrând-nevrând, ne antrenăm pe teren variat și avem organismul adaptat pentru astfel de alergări.Am urcat la locul de start cu telegondola, staturile s-au dat decalat, pe categorii de vârstă, am avut ultimul start din competiție, la ora 12:40, ora locală. A fost un traseu dificil, tehnic, care necesita o pregătire adecvată, multă voință și forță, răbdare în efort.
Ultimi 3 km m-am duelat cu concurenta Cehiei, conducând cursa: când eu, când ea. Cu 500m înainte de finish eram umăr la umăr cu ea, atunci mi-am sus că este momentul să dau tot ce pot și am reușit să câștig cursa. A fost o bucurie imensă.
Am alergat pe un traseu de 7.5 km, cu 750m diferență de nivel, ajungând la cota 2100 Alpii tirolezi”, ne-a declarat Nicoleta.

Următorul concurs pentru Nicoleta Sasu este ”Țibleș Marathon”, Bichigiu (Bistrița), pe 11 septembrie, proba de 5 km, iar pe 26 septembrie ”Baia-Mare HalfMarathon”, proba de semimaraton.

FOTO Nicoleta Sasu/facebook
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu