Infracțiuni în Maramureș: 12 angajați din domeniul silvic au fost trimiși în judecată în 2021

Planul comun de acțiune ”SCUTUL PĂDURII 2021 s-a materializat în organizarea şi desfăşurarea 16 acţiuni în județul Maramureș, în cadrul cărora s-au realizat 835 de controale, cele mai multe pe linia transportului materialelor lemnoase și pe linia prelucrării, depozitării și valorificării materialelor lemnoase.

Ca urmare a acestor activităţi au fost constituite 349 de dosare penale privind infracţiuni silvice şi asociate acestora, în care unele dintre infracţiunile urmărite sunt imputabile personalului silvic.

În cursul perioadei analizate au fost trimiși în judecată 37 de inculpați, din care 12 cu calitate de personal silvic, pentru săvârșirea infracțiunilor de omisiunea sesizării, fals intelectual, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, se menționează într-un raport al IPJ Maramureș.

De asemenea, polițiștii maramureșeni au aplicat 293 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice în valoare de peste 618.000 lei și confiscată cantitatea totală de 2454,18 metri cubi material lemnos, în valoare totală de peste 623.000 de lei.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu