Iohannis: PNDL trebuie regandit, nicidecum desfiintat

Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL) trebuie regandit, nu desfiintat, a subliniat luni presedintele Klaus Iohannis, la Adunarea Generala a Asociatiei Comunelor din Romania, informeaza AGERPRES.

Seful statului le-a vorbit edililor prezenti la eveniment despre importanta investitiilor eficiente pentru dezvoltarea comunitatilor locale.

„Eu sunt sigur ca procesul de reformare si modernizare va intra in linie dreapta imediat ce vom avea o majoritate parlamentara care sa reflecte vointa cetatenilor si imi doresc ca acest lucru sa se intample cat mai repede. In acest program de modernizare satul romanesc este o componenta esentiala, iar una dintre prioritati este ca marile programe nationale de investitii in mediul rural sa fie reconfigurate, astfel incat sa existe o transparentizare a acestora si o gestionare corecta a fondurilor publice.

Foarte multi dintre dumneavoastra ati implementat in comunele pe care le reprezentati proiecte finantate prin Programul National de Dezvoltare Locala si au fost bani multi, uneori si proiecte reusite in multe cazuri. Banii investiti eficient inseamna intotdeauna dezvoltare, insa nu trebuie sa trecem cu vederea neajunsurile acestui program. Tocmai de aceea spun raspicat: acest proiect trebuie regandit, nicidecum desfiintat. Nu cred ca este nimeni in aceasta sala care doreste sa mai asistam la acordarea banilor pe criterii politice sau la decontarea unor lucrari fictive sau prost realizate. Risipa banilor publici trebuie stopata definitiv, iar acest lucru se poate realiza printr-o abordare coerenta si responsabila”, a afirmat presedintele.

Klaus Iohannis a precizat ca un alt program absolut necesar si care va aduce beneficii certe este cel care vizeaza extinderea retelei de gaze.

„Mediul rural nu poate fi condamnat, la infinit, la saracie si subdezvoltare. Aproape jumatate din populatia Romaniei nu este conectata la sistemul de canalizare si doar unul din trei romani care locuiesc in mediul rural este deservit de sistemul public de alimentare cu apa”, a aratat el.

Potrivit presedintelui, exista o serie intreaga de probleme care „apasa greu pe umerii” comunitatilor locale.

„Am sustinut, in repetate randuri, ca dezvoltarea comunitatilor locale nu poate fi realizata in absenta fondurilor, care nu doar ca trebuie sa fie suficiente pentru a acoperi nevoile de pe plan local, ci trebuie sa aiba si o alocare predictibila. Exemplul ultimilor ani ne-a aratat ce rezultate dezastruoase se pot genera prin politici care nu tin cont de aceste premise esentiale.

Bugete construite nerealist, ignorarea unor reguli elementare privind finantele publice, subfinantarea cronica a necesarului de investitii, fonduri alocate dupa bunul plac al puternicilor zilei, toate aceste practici au blocat pur si simplu dezvoltarea comunitatilor. Acea perioada, marcata de incompetenta si diletantism, s-a incheiat, in sfarsit”, a sustinut Iohannis.

El a afirmat ca actualul executiv a crescut alocarile pentru acest an si are ca prioritati dezvoltarea rurala, sprijinirea comunitatilor locale prin programe finantate atat de la bugetul de stat, cat si din fonduri europene, modernizarea si eficientizarea administratiei publice locale.

Mai mult, seful statului a subliniat ca investitiile trebuie sa se realizeze tinand cont de nevoile din teritoriu.

„Nu trebuie sa mai vedem parcuri excesiv pavoazate si costisitoare, amenajate in mijlocul campului sau la marginea satului, in conditiile in care localitatile respective nu sunt racordate la reteaua de apa si nici la reteaua de canalizare. Cu alte cuvinte, nu ne mai permitem sa avem subdezvoltare si risipa. Avem, totodata, nevoie de programe dedicate dezvoltarii spiritului antreprenorial in mediul rural, de posibilitati concrete de atragere a tinerilor in agricultura si de valorificarea intregului potential al patrimoniului cultural de care dispune fiecare colectivitate locala”, a spus Iohannis.

Presedintele a transmis ca accesarea fondurilor europene trebuie sa constituie o prioritate pentru fiecare administratie din Romania.

De asemenea, conform sefului statului, copiii din mediul rural trebuie sa beneficieze de aceleasi conditii ca si cei care invata in marile orase.

„Depopularea satelor, abandonul scolar, accesul la educatia timpurie, lipsa spatiilor de invatamant sigure reprezinta mari ingrijorari. Pentru a gasi solutiile adecvate acestor probleme grave, unele chiar critice, este necesara o abordare integrata, pe termen lung, care sa implice atat autoritatile centrale, cat si pe cele de la nivel local. Cu alte cuvinte, sa nu mai „peticim”, ci sa cream programe concrete, gestionate riguros si, mai ales, predictibil, prin care scoala romaneasca de la sat sa ajunga si ea in secolul XXI”, a declarat el.

Klaus Iohannis a subliniat nevoia de modernizare si eficientizare a administratiei publice.

„Administratia publica locala trebuie sa raspunda exigentelor actuale si sa se afle, mereu, in slujba cetateanului. Este absolut esential ca transparenta, integritatea, profesionalismul, corectitudinea si meritocratia sa guverneze administratia publica centrala si locala, astfel incat calitatea vietii romanilor sa se imbunatateasca, iar serviciile oferite de institutiile publice sa fie la cel mai inalt nivel”, a precizat presedintele.

In opinia sefului statului, satul romanesc are un potential urias de dezvoltare, dar lipseste un plan pe termen lung.

„Iar acest plan trebuie sa aiba un obiectiv prioritar: sa punem punct acelor practici care perpetueaza si accentueaza inegalitatile dintre mediul rural si mediul urban. Romania normala nu este aceea in care unii cetateni au mai putine sanse si oportunitati doar pentru ca locuiesc la sat. Fiecare roman, indiferent de locul in care traieste, trebuie sa aiba acces la servicii publice de calitate si sa gaseasca in administratia locala un partener onest. Aceasta este Romania normala pe care mi-o doresc si pe care romanii si-o doresc. In final, va asigur de tot sprijinul meu in a gasi impreuna cele mai bune solutii, pentru ca dumneavoastra sunteti parte a acestui proces de modernizare”, a mai spus Iohannis.

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu