Iranul susţine apelul Irakului la retragerea forţelor străine de pe teritoriul său

Iranul şi-a exprimat luni sprijinul pentru apelul lansat de vecinul său irakian de a se pune capăt prezenţei pe teritoriul Irakului a coaliţiei internaţionale antijihadiste conduse de SUA, informează AFP, transmite AGERPRES.

„Suntem convinşi că forţele armate irakiene au autoritatea şi puterea necesare pentru a asigura securitatea, a venit timpul pentru Washington să părăsească Irakul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian, Nasser Kanani, în timpul conferinţei sale de presă săptămânale.

Coaliţia internaţională, condusă de Washington, reuneşte mai multe ţări, printre care Franţa şi Spania. Ea a fost formată în 2014, când jihadiştii din gruparea Statul Islamic (SI) controlau zone întinse în Irak şi în Siria.

Ea este ţinta unor atacuri recurente cu drone şi rachete, de la declanşarea, pe 7 octombrie, a războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Majoritatea acestor atacuri sunt revendicate de „Rezistenţa islamică în Irak”, formată din facţiuni armate aliate Iranului şi având legături cu Hashd al-Shaabi, foste miliţii devenite parte integrantă a trupelor regulate irakiene.

În ultimele săptămâni, grupările armate ale Hashd al-Shaabi au fost de mai multe ori vizate de bombardamente, dintre care unele revendicate de SUA, acuzate de facţiunile pro-iraniene că sprijină Israelul.

După un atac american care a ucis un responsabil al coaliţiei Hashd al-Shaabi la Bagdad, guvernul irakian a reiterat vineri hotărârea sa fermă de a pune capăt prezenţei coaliţiei internaţionale pe teritoriul Irakului.

„Este firesc ca guvernul irakian şi poporul irakian să-şi asume responsabilitatea în faţa acţiunii criminale a forţelor americane în Irak”, a afirmat Kanani.

Washingtonul numără circa 2.500 de soldaţi în Irak şi aproape 900 în Siria, efective care întreprind frecvent atacuri ce vizează jihadişti.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu