JO 2020 – Înot: David Popovici şi-a propus la 100 m liber un rezultat la fel de bun ca la 200 m liber

Tânărul înotător român David Popovici a declarat, marţi, că şi-a propus în proba de 100 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo un rezultat la fel de bun precum cel obţinut la 200 m liber, informează AGERPRES.

”La 100 m am a acelaşi obiectiv ca şi la 200 m, să fac cât de bine pot eu în acea zi, în această perioadă şi să mă bucur de Jocuri”, a spus Popovici după calificările de la 100 m liber, încheiate cu al optulea timp şi biletul pentru semifinală.

”Nu a fost cea mai uşoară cursă asta după finală, dar e ceva cu care trebuie să mă obişnuiesc, e ceva cu care o să mă tot confrunt, probele mai sunt şi una lângă alta, chiar şi astea cele mai importante pentru mine, A fost interesant şi am reuşit să fac exact ceea ce mi-am propus, să mă calific în semifinale, indiferent de timp. Ştiu să înot şi mai repede, sunt făcut pentru asta, dar pentru azi e de ajuns”, a declarat Popovici, 16 ani, după cursă.

Înotătorul bucureştean a povestit ce a făcut între cele două probe de 200 m liber şi 100 m liber, programate marţi la Aquatics Centre din Tokyo: ”Am dormit o oră, am aţipit. Imediat după cursă am înotat vreo 1.000 m, am fost la antidoping, am mâncat şi am aţipit”.

Popovici a adăugat că va fi pregătit pentru semifinala de miercuri dimineaţă după o noapte bună de somn: ”Atâta timp cât e un pic de somn, odihnă de calitate, fără prea mult telefon, mâncare bună şi mâncat ce trebuie, e cu totul altă zi, o să am bateriile încărcate din nou. Trebuie să mă obişnuiesc, mi-am ales să o iau pe drumul ăsta şi trebuie să fac toate aceste sacrificii, chiar să înot o probă, nu chiar una după alta, dar în acceaşi zi”.

La nici nouă ore de la finala de la 200 m liber, în care s-a clasat pe locul 4, la două sutimi de medalia de bronz, David Popovici a concurat în ultima serie de la 100 m liber, probă în care deţine recordul mondial de juniori (47sec30/100) şi fără a forţa prea tare s-a calificat în semifinalele de miercuri dimineaţă cu al optulea timp (48sec03/100).

De notat că în cele nouă serii de la 100 m liber, italianul Thomas Ceccon a avut cel mai bun timp cu 47sec71/100, sub recordul mondial de juniori stabilit în iulie de David Popovici (47sec30/100).

În seria a 9-a, Popovici a avut un start slab, a fost al optulea la 50 m, dar pe ultimul bazin a lansat de acum obişnuitul său ”sprint” devastator, terminând cursa pe locul 4 şi cu timp de calificare.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu