La IPJ Maramureș: 18 agenți de poliție au început o nouă etapă în cariera lor profesională

În urma concursului de trecere în corpul ofițerilor, care a fost organizat în perioada ianuarie –martie 2021, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 18 agenți de poliție ai  Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș au fost promovați.

Astfel, nouă agenți de poliție au fost trecuți în corpul ofițerilor la I.P.J. Maramureș, cinci în structura de investigații criminale, doi în structura de investigare a criminalității economice și doi în structura siguranță școlară. Opt dintre aceștia au promovat cu note de peste nouă, iar unul cu nota 10.

De asemenea, nouă agenți au promovat concursul în alte unități ale ministerului, respectiv cinci la Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, trei la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației și unul la Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” din Cluj Napoca.

ZiarMM                   

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu