LEMN DE FOC – Lemnul din Băiuț și Firiza se va duce la Poienile de sub Munte (VIDEO)

Există în acest an o cerere imensă din partea populației pentru lemnele de foc. Direcția Silvică Maramureș recunoaște că cererea este una foarte mare, fiind zone în județ unde vor trebuie găsite soluții pentru a asigura lemnul de foc populației pentru a trece cu bine iarna.

Adică în Poienile de sub Munte cade pădurea pe oameni și autoritățile trebuie să aducă lemn din altă parte pentru a da oamenilor. Aceste informații au fost făcute publice în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de azi, 31 august, de la Prefectura Maramureș.

„Dacă în cursul anului 2021 am reușit să vindem circa 30 mii mc lemn de foc direct către populație, în 2022 deja ne apropiem de 28 mii mc la jumătatea anului. Cererea este enormă. Încercăm să facem față, dar avem situații problemă. Zona Poienile de sub Munte, unde resursa de masă lemnoasă pe care noi o putem oferi este mult sub necesarul zonei. Ei susțin că ar avea nevoie de 20 mii mc, dar noi le putem oferi undeva la 8-9 mii mc, care am putea pune spre vanzare la populatie.

Presiunea asupra noastră este și mai mare pentru că prețul de vanzare al lemnului de foc către populație este poate chiar la jumătate față de prețul care este la agenții economici. Prețul la populație este undeva la 230 de lei, plus acel TVA de 5%, iar în depozite este undeva la 270 lei. La agenții economici am înțeles că se vinde la 400-500 lei, piața e liberă și nu avem ce face. Vom încerca pentru zona respectivă să aducem lemn de foc din alte zone, unde avem, ca să zicem așa, un oarecare excedent, cum ar fi Strambu Băiuț, probabil și Ocolul Silvic Firiza. Facem transport de lemn pană acolo”, a spus directorul Direcției Silvice Maramureș, Daniel Paicu.

Rămane de văzut dacă locuitorii din Băiuț vor fi de acord ca lemnul din pădurile lor să fie dus la alții, la sute de km depărtare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu