MARAMUREȘ – Concurs de benzi desenate pentru liceenii talentați

Toți liceenii români, atât din România, cât și din afara țării, pot să participe la Concursul de benzi desenate „România la 100 de ani de la aderarea la UNESCO”, organizat în cadrul programului aniversar „România şi UNESCO, arc peste timp” cu ocazia celor 65 de ani de la aderarea României la UNESCO și de la înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Oficialii Consiliului Județean Maramureș anunță că obiectivele concursului vizează conștientizarea tinerilor cu privire la rolul, principiile și valorile UNESCO, precum și la importanța implicării în definirea și punerea în aplicare a propriei viziuni privind viitorul omenirii, promovarea tinerilor talentați la desen, a celor creativi și prospectivi prin lucrări de benzi desenate, respectiv promovarea și mediatizarea rezultatelor la nivel național și internațional.

Liceenii maramureșeni trebuie să cunoască faptul că data limită pentru transmiterea lucrărilor este 10 septembrie 2021. Autoritățile județene spun că în urma jurizării planșelor de benzi desenate vor fi selectați 15 elevi din România și 15 elevi români din liceele din diaspora. Lucrările câștigătoare vor fi panotate într-o expoziție publică și vor fi ilustrate într-un album ce se va promova și mediatiza, atât în plan național, cât și internațional.

În plus, câștigătorii desemnați pe 15 septembrie 2021, vor fi invitați să participe sâmbătă, 25 septembrie 2021, între orele 10:00 – 12:00 (EEST), la un atelier online susținut de autorul și profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu.

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu