Maramureș: Refugii montane, posturi sezoniere și baze Salvamont dotate cu dezinfectant

Iubitorii de munte își pot relua drumețiile în aer liber. Siguranța însă trebuie să primeze, astfel că regulile de igienă vor putea fi respectate și la mare înălțime, unele dintre refugiile montane, posturile sezoniere și bazele Salvamont fiind dotate cu soluție dezinfectantă.

Salvamontiștii, ajutați de partenerii acestui proiect și de toți cei care vor să li se alăture în această inițiativă, vor începe amplasarea de dozatoare cu soluție dezinfectantă, în cât mai multe refugii montane, posturi sezoniere și baze Salvamont, astfel încât, odată cu revenirea pe munte acestea, să poată fi folosite de turiști.

Dan Benga, manager al Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș: „Situația excepțională pe care o traversăm a generat provocări pentru fiecare dintre noi. La astfel de provocări, Salvamont încearcă să răspundă în timp util și cu măsuri adaptate. Pentru a înlătura posibilele pericole pe care deja le cunoșteam, salvatorii montani au efectuat lucrări de întreținere la nivelul traseelor turistice din județ. A fost nevoie însă și de măsuri de siguranță suplimentare în fața acestui pericol invizibil, reprezentat de noul coronavirus. Din acest considerent s-a născut această inițiativă națională de dotare cu dezinfectant a unor refugii montane, posturi sezoniere și baze Salvamont.”

ZiarMM.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu