Grenada defensivă F1, cunoscută și sub numele de „lămâie”, datorită asemănării formei sale cu aceea a unei lămâi, a apărut în urma modificării de către sovietici a unei grenade produse de francezi în anul 1914. Ulterior, datorită eficacității sale, grenada produsă de sovietici a fost folosită pe scară largă în timpul celui de-al doilea război mondial și, ulterior, în numeroase conflicte militare desfășurate în lumea întreagă.
Grenada are o formă alungită și învelișul de fontă cu crestături longitudinale și transversale care au rolul de a facilita fragmentarea corpului grenadei și, totodată, de a preveni alunecarea mîinii pe grenadă. Este o grenadă anti-personal cu fragmentare, care folosește ca exploziv trinitrotoluenul. Aproximativ 60% din corpul grenadei este pulverizat în timpul exploziei, rezultând în jur de 290 de așchii tăioase, mici proiectile-șrapnel, propulsate cu o viteză inițială de 730m/s.
Grenada FR1 poate fi aruncată până la o distanță de 35-40 de metri și a fost utilizată, de regulă, în situațiile în care combatantul beneficia de o acoperire totală, pentru a evita riscul de a fi rănit sau ucis de propria grenadă. Efectul distrugător al acestui tip de grenadă este mai mare decât cel al grenadelor ofensive, deoarece beneficiază de o fragmentare mai puternică și are o rază de acțiune mai mare.
Corpul de fontă al grenadei are înălțimea de 135 mm (inclusiv siguranța), diametrul carcasei de 55 mm și cântărește 600 gr, masa explozivă cântărind între 60-90 gr.
Locul de păstrare: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Baia Mare.
Datare: Al doilea război mondial.
Nr.inv.293.
Bibliografie:
Carman, WY, Londra: A History of Firearms: From Earliest Time to 1914, Routledge, 2016.
Rottman, Gordon L., The Hand Grenade, New York, Bloomsbury, 2015.
Sursa text: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș