NEBUNIA COVID – Maramureșul mai are acum doar 3 pacienți internați în spitale

Despre cazurile de coronavirus nu se mai vorbește foarte mult, spre deloc, în perioada aceasta. Este perioada concediilor, a zilelor libere, iar lumea pare să fi uitat că a existat o perioadă în care nu ai putut ieși din casă dacă nu aveai o declarație pe propria răspundere, vremuri despre care nu demult citeai doar în cărțile de SF.

Datele Ministerului Sănătății arată că în intervalul 07 – 13 august 2023 au fost înregistrate 1054 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 325 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. În Maramureș nu avem decât trei persoane internate în spital cu coronavirus, toți fiind adulți, niciunul fiind la Terapie Intensivă.

„Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.411.957 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0.07. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 44 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 290. De asemenea, la ATI, sunt internate 37 persoane. Dintre cei 37 pacienţi internaţi la ATI, 23 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 30 sunt minori, 28 fiind internaţi în secţii şi 2 în ATI. Până astăzi, 68.262 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat. În intervalul 07.08.2023 (10:00) – 13.08.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (2 bărbaţi şi 1 femeie)”, arată Ministerul Sănătății.

MS arată că am avut un deces la categoria de vârstă 60-69 de ani, unul la categoria de vârstă 70-79 de ani şi unul la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar 2 erau vaccinaţi.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu