NEBUNIE – Care sunt localitățile de unde nu se va mai ridica gunoiul de maine

Societatea Drusal a anunțat azi, 30 septembrie, că de maine nu se mai ridică gunoaiele din zona sa de competență, care înseamnă 31 de localități. Asta fiindcă cei de la Consiliul Județean Mureș au decis că nu mai vor să primească la ei gunoaiele din Maramureș, transportate pe bani grei din județul nostru pană acolo.

„SC DRUSAL SA este obligată să sisteze activitatea de colectare a fracției umede din zona 1 SMID a județului Maramureș, deoarece operatorul care administrează depozitul ecologic de la Sânpaul (SC IRIDEX GROUP SRL), ne-a notificat încetarea contractului de depozitare a fracției umede la depozitul zonal Sânpaul începând cu data de 01.10.2022, in baza notificării nr. 26247/30.09.2022 primită de la CJ Mureș”, arată societatea mai sus amintită.

Cele 31 de localități care sunt afectate de această decizie sunt Ardusat, Asuaju de Sus, Baia Sprie, Băița de sub Codru, Băsești, Boiu Mare, Coltau, Fărcașa, Groși, Mireșu Mare, Recea, Sălsig, Satulung, Șomcuta Mare, Tăuții Măgherăuș, Ulmeni, Valea Chioarului, Cavnic, Cicarlau, Șișești, Ariniș, Bicaz, Coaș, Copalnic Mănăștur, Dumbrăvița, Gardani, Oarța de Jos, Remetea Chioarului, Săcălășeni și Seini. La care se adaugă municipiul Baia Mare.

„De maine, 1 octombrie, Baia Mare și o bună bucată din Maramureș vor avea o mare problemă. Nu mai au unde să arunce gunoiul!Gunoiul era cărat, pană acum, în camioane tocmai la Tg Mures. De maine, nu se va mai întampla. Revoltător este faptul că de ani buni, autoritățile din zonă n-au fost în stare să termine lucrările la groapa de gunoi de la Fărcașa construită pe un loc numit Dealul Urniturii. Numele nu a trezit nimănui suspiciuni cand s-au apucat de treabă acum vreo 8 ani, așa că s-au investit zeci de milioane de euro într-un deal care a luat-o la vale, firma de construcții a intrat în faliment…rețeta clasică.
Banii investiți sunt din fonduri europene din ciclul financiar 2007-2013. Lucrările s-au blocat și locul e o groapă în care deocamdată dispar bani. S-au cumpărat utilaje care zac nefolosite de ani buni, au ruginit, au ieșit din garanție.
31 de localități și Baia Mare au dus gunoiul la Tg. Mures în ultimii ani. Azi, Consiliul Județean Mureș a anunțat că de maine, 1 octombrie, gunoi din Maramures nu mai este primit. Motivul: groapa din Mureș devine neîncăpătoare. Asa ca firma de salubrizare care strange gunoiul în Maramureș a anunțat acum autoritatile locale ca de maine nu mai ridica gunoiul umed. Zilele acestea am tot filmat in zona. E o situatie care pare fara iesire si care va umple o buna bucata din Maramures de gunoaie. Si mai grav e faptul ca daca pana la sfarsitul anului viitor groapa de la Farcasa nu va fi gata, Maramuresul va fi obligat sa restituie UE finantarea, 80 de milioane de euro, situatie care va baga judetul in faliment. Cine e vinovat? Ati ghicit. Nimeni”, scrie jurnalistul Alex Dima pe facebook.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu