NEMULȚUMIRI – Maramureșenii reclamă facturile prea mari la curent și gaz

Facturile la gaze naturale și curent electric au explodat în ultimele luni, numeroși maramureșeni trezindu-se cu facturi foarte mari, deși au avut același consum ca și anul trecut, spre exemplu. În anul 2021 au fost realizate 2095 acțiuni de control derulate de către OPC Maramureș, în urma acestor acțiuni fiind aplicate 482 de amenzi contravenționale în valoare de peste 1,95 milioane de lei.

În aceeași perioadă au fost înregistrate în vederea cercetării 1666 de sesizări și reclamații, un procent de 50% dintre acestea fiind întemeiate, iar 10% au fost redirecționate către alte instituții. OPC Maramureș precizează că 83 de reclamații s-au referit la serviciile oferite către consumatori de către furnizorii de energie electrică și ggaze naturale.

„În urma uneia dintre sesizări, s-a constatat că au fost afectate interesele economice ale consumatorului, furnizorul de energie electrică fiind sancționat cu amendă de 5000 de lei. În ianuarie 2022 au avut loc 138 de acțiuni de control, acestea finalizandu-se cu amenzi contravenționale de 132.500 de lei. În aceeași perioadă au fost înregistrate 185 de sesizări și reclamații, din care 31 se referă la serviciile oferite către consumatori de către furnizorii de energie electrică și gaze naturale. A fost aplicată o amendă”, arată OPC Maramureș.

În ceea ce privește rclamațiile înregistrate la OPC Maramureș, acestea s-au referit la produse alimentare și nealimentare neconforme, abonamente de telefonie fixă și mobilă, nerespectarea clauzelor contractuale de către diferiți operatori economici, nerespectarea drepturilor de retragere a consumatorilor din contractele încheiate la distanță, în afara spațiilor comerciale, defecțiuni la produse de folosință îndelungată apărute în termenul de garanție, respectiv nerespectarea prevederilor legale la furnizarea de energie electrică și gaze naturale.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu