Niculescu Ţâgârlaş: În plină pandemie, PSD dezbină România. Ruşine, „patrioţilor”!

Cristian Niculescu Ţâgârlaş, purtătorul de cuvânt al PNL Maramureş, contestă modul parşiv în care PSD a încercat să confere autonomie locală Ţinutului Secuiesc, regiune ce ar urma să deţină personalitate juridică proprie. Acesta afirmă că există o înţelegere ascunsă între PSD şi UDMR, iar încercările social-democraţilor de a nega implicarea lor în crearea unei regiuni autonome secuieşti sunt contrazise de felul în care au determinat adoptarea tacită de către Camera Deputaţilor a proiectului de lege iniţiat de UDMR.

„Discursul de azi (29 aprilie, 2020, n.red.) al preşedintelui Klaus Iohannis este unul istoric. Aşa cum, sub odioasa conducere a lui Liviu Dragnea, PSD a desprins insula Belina din teritoriul statului român, acelaşi partid a acceptat văduvirea pământului acestei ţări de o regiune care, de fapt şi de drept, aparţine României. În aceste momente, când cuvântul de ordine ar trebui să fie UNITATE, pentru că doar aşa putem depăşi criza de acum, PSD procedează exact pe dos. DEZBINĂ ceea ce generaţii la rând s-au străduit să clădească. Şi nu oricum. Au clădit cu preţul vieţii. Dar mai contează asta pentru PSD?”, declară consilierul municipal PNL.

Afirmaţiile liderului PNL vin în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a lansat un atact dur la adresa PSD. „În timp ce ne luptăm cu pandemia, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor (…) Jo napot kívanok (bună ziua – n. red.), Marcel Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budaesta în schimbul acestei înțelegeri?”, a punctat șeful statului.

În cursul zilei de miercuri, 29 aprilie, proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc a fost aprobat tacit de Camera Deputaţilor, după ce PSD, formaţiune ce deţine majoritatea în Parlament, nu au pus proiectul pe ordinea de zi. Astfel, legea a trecut fără să fie votată. Senatul este însă camera decizională, şedinţa privind adoptarea sau respingerea proiectului privind regiunea autonomă secuiască fiind convocată pentru ora 14.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu