NOI TERMENE – Tinerii din diaspora pot cere bani pentru a demara o afacere agricolă în România până în iulie

Tinerii din diaspora pot cere bani pentru a demara o afacere agricolă în România până în 5 iulie. Prelungirea acestui termen a fost anunțată oficial de cei de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Aceștia au anunțat prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” dedicată celor din diaspora, până la data de 05 iulie 2021, ora 16.00.

Prefectura Maramureș a precizat că alocarea financiară pentru această sesiune continuă este de 20 milioane de euro. Pragul de calitate pentru perioada mai-iulie este de 25 de puncte. Până în prezent au fost depuse 172 de proiecte a căror valoare însumează 6,9 milioane euro, până la atingerea plafonului de depunere a proiectelor fiind disponibile încă fonduri în valoare de 23 milioane euro.

„Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole. Finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe, respectiv 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare”, concluzionează autoritățile.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu