NOUTĂȚI – Vor să modifice Codul Muncii. Are legătură cu cele 10 zile lucrătoare obligatorii de concediu într-un an

Recent, în atenția parlamentarilor se află o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003-Codul Muncii. Prin acest proiect de lege, susțin inițiatorii, „pentru a încuraja flexibilitatea muncii în cazul contractelor de timp de muncă parțial – angajatorii să poată stabili de comun acord cu angajații programul de lucru pe termen scurt, dar să avem și o previzibilitate pentru angajați, propunem introducerea posibilității ca în contractul de muncă, în loc de repartizarea programului de muncă să se menționeze documentul care va fi afișat mereu programul de muncă, precum și perioada minimă de timp în care repartizarea programului este adusă la cunoștința salariatului”.

Apoi, „prelungirea perioadei de compensare a orelor suplimentare ar oferi posibilitatea acumulării unui credit de timp în perioadele de vârf și menținerea contractului individual de muncă pe perioada cu activitatea redusă. Propunem o formulare clară care asigură respectarea și a directivelor europene în domeniu și anume între două zile de muncă, repausul nu poate fi mai mic de 11 ore consecutive. Propunem, ca posibilitate, acolo unde angajatorul și salariatul convin, repausul săptămânal să poată fi redus la 42 de ore, cu obligația acordării unui spor la salariu care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază”.

Inițiatorii mai propun apoi să adapteze „corespuzător și zilele de concediu anual ale angajatului, astfel încât acesta să nu fie obligat să stea în concediu 10 zile lucrătoare neîntrerupte pe an. Obligația celor 10 zile lucrătoare neîntrerupte constituie o birocrație/povară în plus în relația angajat-angajator cu privire la timpul de concediu”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu