Numărul urşilor din Pirinei a crescut în 2020

Populaţia de urşi continuă să crească în Pirinei, 64 de exemplare fiind depistate în 2020, dintre care 16 pui, a dezvăluit joi un raport al organizaţiei franceze Le Réseau Ours Brun (ROB), care monitorizează plantigradele din acest masiv, transmite AFP, informează AGERPRES.

„Este un record! Nu s-au detectat niciodată 9 grupuri de pui în Pirinei de când studiem populaţia de urşi”, au declarat asociaţiile franceze Pays de l’ours – Adet şi Ferus, în colaborare cu Biroul Francez pentru Biodiversitate (OFB) din cadrul ROB.

Populaţia de urşi din Pirinei a crescut aproape constant din 1995, când erau mai puţin de zece exemplare. În 2019, numărul plantigradelor a fost de 58, conform ROB.

Cu toate acestea, asociaţiile au subliniat că „în pofida evoluţiei pozitive, aceşti 64 de urşi încă nu constituie o populaţie viabilă”, un statut ce poate fi atins doar cu „50 de urşi care participă la reproducere şi cu o bună diversitate genetică”, obiectivele Planului pentru Urşi 2018-2028 al guvernului francez.

„Statul pare să fi uitat”, au notat cu îngrijorare asociaţiile Pays de l’ours – Adet şi Ferus. „Progresele realizate sunt din nou notabile; demonstrează fezabilitatea proiectului, dar sunt încă necesare eforturi”, au adăugat organizaţiile.

Un alt motiv de satisfacţie: ONG-urile constată că au fost „foarte puţine daune aduse efectivelor protejate”. Raportul ROB a înregistrat 369 de atacuri asupra animalelor şi o reducere accentuată a numărului de animale ucise sau rănite – 636, aproape jumătate din cifra consemnată în 2019, de 1.200.

Atacurile urşilor asupra animalelor domestice reprezintă un motiv tensiune cu pastorii. În iulie, o demonstraţie a reunit aproximativ 1.800 de crescători, aleşi şi oponenţi ai urşilor au manifestat împotriva proiectului, iar această mobilizarea se menţine, notează AFP.

Pentru a evita atacurile, Pays de l’ours – Adet susţine adoptarea modelului Spaniei, considerat „calea de urmat”, bazat pe o protecţie mai mare a efectivelor, în special noaptea, şi cu câinii în timpul verii.

Asociaţia solicită, de asemenea, ca cei trei urşi ucişi în 2020 să fie înlocuiţi, „în conformitate cu angajamentul prevăzut în Planul pentru Urşi 2018-2028”.

Pentru 2021, asociaţiile preconizează o continuare a creşterii numărului de urşi din Pirinei, deoarece „14 sau 15 femele pot avea pui”.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu