Orban: Luni voi prezenta lista ministrilor si programul de guvernare actualizat

Premierul desemnat Ludovic Orban a anuntat ca luni, dupa reuniunea Biroului Politic al PNL, va inainta catre Birourile Permanente ale celor doua Camere lista ministrilor si programul de guvernare actualizat, scrie Agerpres.

„Luni, dupa reuniunea Biroului Politic al partidului, la care voi prezenta programul de guvernare reactualizat si propunerea mea, ca si presedinte al partidului si premier desemnat, pentru lista ministrilor, vom inainta lista ministrilor si programul de guvernare catre Birourile Permanente ale celor doua Camere”, a spus Orban, sambata, intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Parlamentului.

Conform unor surse politice, in cursul serii de sambata, membrii Cabinetului urmeaza sa aiba o intalnire de lucru la Palatul Victoria, in vederea actualizarii programului de guvernare.

„Programul de guvernare trebuie modificat in primul rand pentru faptul ca foarte multe obiective pe care ni le-am asumat in programul cu care ne-am prezentat in urma cu trei luni in fata Parlamentului au fost indeplinite si aceste obiective, odata indeplinite, nu are rost sa le mai pastram in programul de guvernare. De asemenea pe masura analizei problematicii care exista in cele trei luni de exercitare a guvernarii, sigur ca am identificat obiective suplimentare pe care putem sa le realizam, este adevarat, fara a putea adopta, sa spun, acte normative cu valoare de lege. Vom include aceste obiective suplimentare in programul de guvernare, lucruri pe care le consideram extrem de necesare si de benefice pentru romani”, a spus Orban.

El a subliniat ca in Legea bugetului de stat si in Legea bugetului asigurarilor sociale de stat sunt prevazute sumele necesare pentru cresterea pensiilor.

„Cresterea punctului de pensie este prevazuta in Legea bugetului de stat si Legea bugetului asigurarilor sociale de stat. Vom creste pensiile, sigur ca trebuie sa urmarim cu mare atentie evolutia economiei, evolutia incasarilor la bugetul de stat si vom creste pensiile. Noi am prevazut sumele necesare pentru cresterea pensiilor. (…) In conformitate cu legea responsabilitatii fiscal-bugetare, Ministerul Finantelor are obligatia de a prezenta un raport dupa sase luni privind evolutia economiei si, evident, evolutia bugetului si acest raport va fi baza tuturor deciziilor noastre”, a mai spus Orban.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu