Papa s-a rugat pentru familiile afectate de coronavirus și i-a criticat pe cei care fac speculă

Papa Francisc s-a rugat joi dimineaţă în capela reşedinţei sale din Casa Sfânta Marta pentru familiile care se confruntă cu probleme în contextul actualei pandemii şi i-a criticat pe cei care profită de aceste vremuri tulburi, relatează EFE, scrie Agerpres.

La slujba de dimineaţă, pe care Vaticanul o transmite în direct pentru a fi urmărită de credincioşi, papa a subliniat că „în numeroase părţi se resimt efectele acestei pandemii, sunt multe familiile nevoiaşe, înfometate şi, din păcate, grupuri de speculanţi care se oferă să le ajute”.

„Aceasta este o altă pandemie. Pandemia socială: familii care muncesc cu ziua, din păcate muncesc la negru, sau nu muncesc deloc, care nu au bani de mâncare şi au de crescut copii”, a subliniat Sfântul părinte.

Şi, de cealaltă parte, grupurile de „cămătari care le iau puţinul ce le-a rămas”, a denunţat papa.

„Să ne rugăm pentru aceste familii, pentru copiii numeroşi pe care îi au, pentru demnitatea acestor familii şi să ne rugăm de asemenea pentru cei care profită de durerea celor mulţi: Sfântul Duh să se pogoare asupra sufletului lor şi să-l îmbuneze”, a precizat el.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu