Pe strada Horea din Baia Mare: Scandal în miez de noapte între doi concubini

Azi-noapte, în jurul orei 01.00, polițiștii băimăreni au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că a fost agresată de concubinul acesteia la un imobil de pe strada Horea.

La fața locului, polițiștii au identificat apelanta, o femeie de 48 de ani din municipiu, care a relatat faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat de 53 de ani din municipiu. Femeia a refuzat acordarea de îngrijiri medicale, conform IPJ.

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 53 de ani și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu