PENTRU ANGAJATORII DIN JUDEȚ – Preluare registru general de evidenţă a salariaţilor şi eliberare credenţiale de acces

Angajatorii din județul Maramureș știu că începând cu 9 martie 2022 a încetat aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19: „Pe durata aplicabilităţii textului de lege menţionat anterior, în vederea îndeplinirii în condiţii de regularitate, economicitate şi eficienţă a activităţii inspectoratelor teritoriale de muncă şi angajatorilor persoane juridice/fizice, la nivelul inspectoratelor teritoriale de muncă au fost create adrese de e-mail dedicate preluării registrului general de evidenţă a salariaţilor şi eliberarea credenţialelor de acces, acestea nemaifiind valabile la această dată”.

Prin urmare, angajatorii din Maramureș trebuie să știe că în prezent, în materie, sunt aplicabile prevederile OUG nr. 38/2020 privind utilizarea înscrisurilor în forma electronică la nivelul autorităţilor și instituţiilor publice. Cu precizarea că Inspecţia Muncii este cea care asigură prin portalul www.inspectiamuncii.ro preluarea registrului general de evidenţă a salariaţilor pentru angajatorii persoane juridice/fizice deţinători de credenţiale de acces.

„Pentru cazurile în care angajatorii persoane juridice/fizice nu deţin credenţiale de acces, aceştia pot solicita inspectoratelor teritoriale de muncă, respectiv preluarea registrelor generale de evidenţă a salariaţilor precum şi eliberarea credenţialelor de acces, prin transmitere, prin intermediul poştei electronice pe adresa oficială de e-mail a Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș, respectiv ([email protected]), a documentelor menţionate anterior semnate electronic cu respectarea prevederilor actului normativ mai sus menţionat”, arată ITM Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu