Populaţia înfloritoare de foci demonstrează că Tamisa londoneză este ”plină de viaţă”

Populaţia sănătoasă de foci de pe Tamisa demonstrează că râul care străbate Londra este în prezent plin de viaţă, deşi se înregistrează o uşoară scădere a numărului acestor mamifere acvatice în ultimii doi ani, transmite luni DPA care citează o echipă de cercetători de la Societatea Zoologică din Londra (ZSL), informează AGERPRES.

Cercetătorii au recenzat 2.866 de foci gri şi 797 de foci comune după ultimul sezon de împerechere.

În afara anului 2020, când recensământul acestor mamifere acvatice a fost suspendat din cauza pandemiei, focile de pe Tamisa sunt numărate în fiecare an începând cu 2013.

În 2019, au fost recenzate 932 de foci comune şi 3.243 de foci gri – uşor de identificat după botul lor mai prelungit.

Foca este unul dintre prădătorii aflaţi la capătul lanţului trofic al râului Tamisa iar biologii marini se raportează la aceste animale ca la un barometru al sănătăţii râului – o populaţie stabilă sau în creştere de foci indică o calitate bună a apei şi existenţa a suficienţi peşti.

Deşi focile sunt protejate, ele continuă să se confrunte cu o serie de ameninţări, printre care gunoaiele aruncate în apă, plase de pescuit abandonate şi traficul fluvial. Focile sunt mai vulnerabile atunci când au pui, fiind în pericol chiar şi din cauza persoanelor curioase care doresc să le fotografieze cât mai de aproape, a câinilor lăsaţi liberi sau a canoiştilor.

Pentru a monitoriza populaţia, cercetătorii compară o serie de fotografii aeriene ale grupurilor de foci din Estuarul Tamisei, fotografii realizate de-a lungul a trei zile.

Numerele nu sunt exacte şi de obicei sunt rotunjite şi pentru a ţine cont de faptul că o anumite parte a focilor se află mereu pe mare, la vânătoare.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu