Prădător sexual: Un maramureșean a vrut să întrețină raporturi sexuale cu o minoră

La data de 24 iulie 2023, polițiștii Secției 1 Groși au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 42 de ani din Răzoare ar fi trimis unei minore de 17 ani din Coaș mai multe mesaje prin care i-a propus să se întâlnească cu aceasta în scopul întreținerii de raporturi sexuale, contra unei sume de bani.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș, sub aspectul comiterii infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale, transmite IPJ Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu