PROBLEME ÎN MARAMUREȘ – 12 persoane salvate de cei de la Salvamont în 7 zile

Săptămâna 14 – 20 Februarie 2022 a fost una plină pentru salvamontiștii din Maramureș, în urma apelurilor venite prin numărul unic de urgență 112 sau 0SALVAMONT, Serviciul județean avand un număr de 12 intervenții.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 12 persoane, dintre acestea 7 au fost predate la Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital, iar restul persoanelor au refuzat transportul către unitatea medicală. Tot în această perioadă, s-au mai primit 7 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre domeniile schiabile și traseele turistice din zona montană”, precizează autoritățile județene.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu