Problemele de circulație din cartierul Orașul Vechi, reclamate de băimăreni la Primărie

Sunt multe probleme de circulație în Baia Mare. Multe dintre ele au fost reclamate de băimăreni la actuala conducere a Primăriei Baia Mare. Astfel de situații se întâlnesc și în cartierul Orașul Vechi, unde s-a discutat despre strada Dealul Florilor, unde nu s-au făcut lucrări de mult timp. Oamenii cer refacerea străzii.
„A fost ridicată problema celor care parchează pe strada Vasile Lucaciu, dar și pe alte străzi adiacente Centrului Vechi. Aici singura soluție este să intensificăm controalele polițiștilor locali. Poate, după ce vor fi amendați de mai multe ori, vor înțelege unii șoferi că orașul este și al pietonilor, nu putem parca peste tot. Iau în considerare și introducerea unui sistem de ridicare al mașinilor, dar asta este deocamdată doar la nivel de proiect. Avem în plan să modernizăm Valea Roșie, să facem o rigolă carosabilă până la biserică, un mic sens giratoriu acolo, să avem trei benzi. Vedem cum putem lărgi zona din fața Colegiului de Arte. E nevoie de o bandă pentru elevii care vin. Va trebui să intrăm puțin în parcare, să facem acces pentru cei care tranzitează fără să aibă de lăsat copii la școală.
Analizăm și o să încercăm o propunere de renunțare la sensul unic de pe str. Bernard Shaw/Dealul Florilor (de la intersecția cu Ferăstrăului până la Petofi Sandor). Decizia a fost luată de colegii de la Comisia de sistematizare a circulației, cu avizul Serviciului rutier. Înțeleg că există un disconfort, tocmai de aceea în zona de la Câmpul Tineretului, pe unde este vechiul ștrand, am dat posibilitatea să se vină spre Victoriei. Voi trimite polițiști locali dimineață, să orienteze șoferii care vor să iasă direct în Victoriei, fără să mai ajungă pe Minerilor”, a anunțat conducerea Primăriei Baia Mare.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu