Programul nuclear iranian este paşnic, insistă Teheranul

Activităţile nucleare ale Iranului sunt paşnice şi în conformitate cu angajamentele asumate, a insistat în noaptea de marţi spre miercuri Ministerul iranian de Externe, în timp ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a semnalat o accelerare a producţiei de uraniu îmbogăţit cu 60%, relatează France Presse, informează AGERPRES.

”Toate programele nucleare şi măsurile Iranului sunt în deplină conformitate cu Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), cu angajamentele Iranului şi se află sub supravegherea AIEA”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Said Khatibzadeh, într-un comunicat.

În cel mai recent raport al său, AIEA consemnează că Iranul a configurat un nou „mod operaţional pentru producţia de uraniu îmbogăţit cu 60%”, acum fiind folosite „două cascade de centrifuge” în loc de una.

Teheranul a început la jumătatea lunii aprilie să îmbogăţească uraniu până la 60%, cu mult peste limita de 3,67% stabilită prin acordul nuclear internaţional încheiat la Viena în 2015 între marile puteri şi Republica Islamică.

Acest acord a permis ridicarea unei părţi a sancţiunilor internaţionale împotriva ţării în schimbul angajamentului acesteia de a nu se dota cu arme nucleare. Dar după retragerea SUA din acord sub preşedinţia lui Donald Trump, în 2018, sancţiunile americane au fost restabilite. Din 2019, Iranul s-a îndepărtat treptat de angajamentele de a-şi limita programul nuclear.

”Iranul îşi va continua programul nuclear paşnic în conformitate cu nevoile sale, cu deciziile sale suverane şi în conformitate cu obligaţiile sale până la implementarea deplină a acordului de la Viena de către SUA şi celelalte părţi”, a adăugat Khatibzadeh.

Şase runde de negocieri au avut loc la Viena în perioada aprilie-iunie între Iran şi marile puteri în încercarea de a salva acordul nuclear. Ultimele discuţii au avut loc la 20 iunie şi nu a fost stabilită o dată pentru următoarea rundă.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu