REALITATE – Trei companii și-au împărțit clienții mari între ele. S-a dat amendă

O nouă amendă aplicată de Consiliul Concurenţei, de data aceasta fiind vorba de trei companii (Generali S.p.A. UK Branch, Generali România, Omniasig) și un broker de asigurări (Aon România). Vorbim de amenzi totale în valoare de 15.120.582 milioane lei aplicate pentru înțelegeri anticoncurențiale pe piața asigurărilor de aviație din România.

„În urma unei investigaţii, autoritatea de concurenţă a constatat că Aon România Broker de Asigurare Reasigurare S.R.L., Assicurazioni Generali S.p.A. UK Branch, Generali România Asigurare Reasigurare S.A. și Omniasig Vienna Insurance Group S.A. s-au înțeles și au intrat într-un acord de cooperare ce viza piața asigurărilor de aviație pentru clienții mari din România. Practic, prin realizarea acestui acord, companiile și-au împărțit clienții mari în patru
licitații organizate de aceștia (Romatsa, Compania Națională „Aeroporturi București” – CNAB și Romaero), în acest fel eliminând concurența dintre ele.

Companiile au recunoscut încălcarea Legii concurenței şi, ca urmare, au beneficiat de o reducere a amenzii. Astfel, Consiliul Concurenței a aplicat următoarele sancțiuni:
Aon România 343.731 lei
Generali S.p.A. UK Branch 8.163.743 lei
Generali România 1.892.846 lei
Omniasig 4.720.262 lei

Aon România, parte din grupul Aon, este un broker de asigurări și consultant în materie de management al riscurilor, specializat în intermedierea riscurilor complexe, precum cele aferente industriei de aviație. Generali S.p.A. UK Branch este o sucursală a grupului Generali, prezentă pe piața londoneză a asigurărilor și reasigurărilor de aviație, iar Generali România, parte a aceluiași grup, este o companie de asigurare și reasigurare prezentă pe piața din România. Omniasig este o companie locală de asigurare și reasigurare, membră a grupului Vienna
Insurance Group”, precizează Consiliul Concurenței.

Vă reamintim că legea concurenței interzice orice înțelegeri sau acorduri între companii care restrâng sau
denaturează concurența pe piața românească, în special cele care împart piețele. Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu