RESTAURARE – Lucruri inedite găsite la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” (FOTO/VIDEO)

Restaurare Biserica Romano-Catolica

Lucruri inedite descoperite de cei care care se ocupă de restaurarea bisericii romano-catolice din centrul vechi al Băii Mari. Când s-a dat jos crucea, în prima fază s-a crezut că este din tablă zincată vopsită. Însă de fapt, după cum ne spune Cornel Cușner, administratorul firmei Rustic, cea care se ocupă de restaurarea acestei biserici, vorbim de tablă din cupru, fiind descoperite inclusiv urme de gloanțe.

„Lucrarea se apropie de sfârșit. Se finalizează lucrările pe cele două turnuri ale bisericii prin ridicarea capsulei conținând materiale referitoare la renovare, situația comunității romano-catolice din Baia Mare la acest moment. Odată cu începutul lucrării a fost găsită, în turnul din partea stângă a bisericii, o capsulă temporală așezată acolo de muncitori cu ocazia ultimei restaurări, respectiv în anul 1939. Am găsit mesajul într-o stare destul de deteriorată, iar în mesaj se făcea referire la o altă capsulă temporală așezată în celălalt turn, așezată acolo de conducerea bisericească de atunci. Nu am găsit acea capsulă la care se făcea referire, din păcate”, ne spune Cristian Micaci, consilier pastoral.

Mai spunem doar că preotul acestei biserici a venit cu un mesaj în limba maghiară pentru comunitatea maghiară din municipiul reședință de județ, mesaj pe care îl puteti vedea mai jos.

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu